De ce sa participi intr-o Tabara de Dans Oriental?


Voiam sa enumar cateva, pe scurt si concentrat, dar pe masura ce scriam am realizat cat de multe lucruri frumoase se intampla intr-un weekend, prin dans dar mai mult decat doar dans. Si ca merita sa ne dam acest cadou, de a constientiza si aprecia implicatiile si rezultatele unui efort/ demers pe care il facem pentru noi. Si daca este bun pentru noi, intr-o forma sau alta vor beneficia si ceilalti.


Tie ce iti face click, pentru care din motivele de mai jos ai spune ”DA, imi doresc sa fiu acolo, imi doresc sa am aceasta experienta!”?

Joy

  • pentru toate beneficiile pe care dansul le poate aduce din punct de vedere fizic si chiar daca nu le constientizam mereu, printr-un astfel de program intens de dans, cel putin o parte din ele se vor face simtite: exprimare corporala armonioasa, frumoasa, mai multa gratie, tonus muscular, flexibilitate, postura frumoasa si sanatoasa, fluiditate in miscari si articulatii, stimularea sistemului limfatic si circulator, armonizare corporala, coordonare motrica, activare si stimulare blanda a organelor interne, antrenarea intregului corp in miscare si control mult mai bun asupra tuturor partilor corpului, ameliorarea unor probleme de coloana sau derglari hormonale, echilibru mai bun, SANATATE radioasa, si lista nu se opreste aici.
  • pentru efectele profunde in plan psihic si emotional: stare de bine, dispozitie tonica, incredere marita, mai multa apreciere si iubire de sine, mai radioasa, mai frumoasa, mai bucuroasa. Activam hormonii fericirii, capatam mai multa libertate de exprimare pe masura ce invatam, invatand avem mai multa incredere in noi iar asta se va reflecta si in interactiunea cu ceilalti si starea generala de bine.

 

  • pentru prieteniile care se leaga si atmosfera calda, primitoare intr-un cerc de femei unde este incurajata descoperirea si exprimarea propriilor calitati in timp ce cultivam o atitudine de admiratie fata de celelalte femei (nu comparatii si competitie). 
  • Pentru FEMINITATE in multe feluri si multe nuante. Caci exploram fatete noi pe langa cele cu care suntem familiare, pentru ca descoperim ca putem sa activam in noi calitati mai putin manifestate. Pentru ca dansand suntem mai pline de viata, mai senzuale, mai sensibile, mai expresive. Mai mult!

 

  • pentru experienta de a dansa intr-un ritm intens dar echilibrat astfel incat sa simti clar progresul (care nu se intampla intr-un ritm de 1 sedinta/ saptamana).
  • pentru imersiune in cultura si universul Egiptean – lucru care ofera perspectiva asupra felului care s-a nascut dansul egiptean si cum este el trait.
  • pentru ca, desi este despre imersiunea in spiritul unei alte culturi si vom trata cu respect specificul sau, dansul tau are loc acum, aici, in zilele noastre si  este important sa inveti sa il adaptezi nevoilor sufletului tau. Aici s-ar putea sa am cateva idei care sa ajute😉

  • pentru ca este minunat sa fii in natura, sa te lasi inspirata de colinele unduioase si seninatatea cerului de munte, de muzica paraului si freamatul padurii, de aerul binefacator si simplitatea tihnita a locului. Pentru ca sufletul tau are nevoie de aceasta conectare cu natura si frumusetea vie.
  • Pentru joaca, rasete, voie buna si zile petrecute ca-n familie, intr-un spatiu generos dar intim de dans

 

  • pentru ca este un prilej minunat ca o mama si fiica sa isi consolideze relatia dansand si explorand impreuna feminitatea in etape diferite ale vietii.

Toate lucrurile enumerate vin din experientele avute pana acum, in general, in domeniul dansului oriental si, in particular, in urma a peste 12 ani de tabere. Si nu am facut deloc referire la continutul a ceea ce studiem in fiecare tabara, tematicile abordate in cadrul workshopurilor. De la tehnica de dans, stilurile de dans egiptean si nu doar, muzicalitate, improvizatie, coregrafie, principii in dans si cum folosim cele invatate pentru a ne creea propriul stil de exprimare. Toate acestea vin in plus fata de motivele enumerate mai sus si sunt diferite la fiecare editie.
Si nu in ultimul rand ci undeva in chiar printre primele motive, mai ales daca esti eleva a scolii: ocazia de a invata si cu alti instructori, de a-ti imbogatii experienta de dans si cu o alta viziune. Instructori, drummeri, muzicieni, compozitori, invitati pe care ii avem aproape la fiecare editie si cu ajutorul carora putem sa patrundem mai mult in profunzimea artei noastre.

Cele care stiu ce inseamna aceasta experienta directa si doriti sa completati lista, va invit o faceti in comentarii.❤️ Cu siguranta nu am cuprins tot!


Iti face click?🙂 Mai avem cateva locuri disponibile pentru editia de toamna. Detalii aici: https://cursuri-dans-oriental.ro/tabara-de-belly-dance-editie-de-toamna/

Happy dancing!

Cerasela