Se spune foarte adesea ca prin dans dobandim  mai multa incredere –  un lucru pe care ni-l dorim in viata de zi cu zi si/sau pe scena, nu-i asa? 🙂 Cum se intampla insa aceasta? Vine de la sine sau se dezvolta treptat?  Pentru ca vorbim despre increderea in sine in contextul unei arte – dansul, indiferent de stil – aceasta necesita timp si rabdare.

Asadar, cum se dezvolta increderea in sine in dans?  Renae Harvey si José Merino, in urma experientei lor personale ca dansatori de flamenco, au trasat cate principii pe care le voi dezvolta mai jos intrucat sunt geneneral valabile si se aplica din plin si dansului oriental.

belly_002STAPANESTE TEHNICA

Cand inveti orice stil de dans, inveti de fapt un nou limbaj – cel al miscarilor. Acest limbaj se asimileaza studiind tehnica de dans.. O tehnica buna inseamna o abilitate ce iti  da controlul asupra diferitelor miscari, pasi si pozitii. Prin acest nou limbaj vei avea ‘instrumentele’ necesare pentru a comunica publicului (sau nu neaparat unui public) ceea ce simti, ceea ce iti doresti sa transmiti.  

Pactica necesara pentru a dobandi o buna tehnica iti va permite in acelasi timp sa intelegi cum se misca propriul corp, care iti sunt punctele forte si punctele slabe pentru ca astfel sa-ti indrepti efortul spre a evolua si mai mult.  

Cat timp ar trebui sa te antrenezi pentru o tehnica buna? Pana cand nu ai nicio alta optiune decat sa faci acea miscare, acel pas corect. Fa-le bine.

INTELEGEREA MUZICII SI CONECTAREA CU MUZICA

Dansul este despre muzica, despre ritm, despre emotie. Muzica este (sau ar trebui sa fie) factorul esential in dans, este ceea ce ne misca, nu? J Increderea in sine vine si prin conectarea cu muzica, cu ritmul, cu melodia. Cand simti aceasta conexiune, poti sa dansezi folosind cele mai simple miscari iar impactul asupra publicului va fi unul profund pentru ca vor fi capabili sa te vada, sa vada acea parte din tine care simte, care traieste muzica, care se conecteaza.

Singura cale este aceea de a studia muzica, de a o asculta zi de zi ca o parte a practicii tale regulate.

SIMPLITATE

Daca ai ocazia sa dansezi in public, creaza-ti o coregrafie simpla sau cel putin potrivita nivelului tau de dans.  Nu complica pasii si miscarile daca nu iti sunt naturale si daca in mod obisnuit nu-ti ies suficient de bine. Simplitatea inseamna uneori mult mai mult decat ceva foarte incarcat. Nu trebuie sa demonstrezi intr-un singur dans tot ceea ce sti (sau ai vrea sa sti). Oamenii care te privesc nu se vor putea conecta cu tine si cu muzica daca vor vedea ca te gandesti  la miscarea pe care urmeaza sa o faci, daca vor observa ca te stradui prea mult sa faci ceva ce nu stapanesti bine. Piruetele de exemplu sau un arabesc inalt. Nicio sansa sa simti si sa emani incredere atata timp cat preocuparea ta este aceea de a nu te dezechilibra, de a ramane in picioare. 😉

Alege acele miscari pe care le stapanesti, iti vin natural si iti permit in acelasi timp sa simti muzica si sa te conectezi cu ea.

Belly Dance_01DANSEAZA CU CURAJ

Atitudinea va creea aptitudinea. Aceasta poate sa fi una din caile cele mai eficiente de a capata mai multa incredere. Decide sa dansezi cu curaj. Posibil sa nu fie chiar simplu la inceput (caci subconstientul nu este asa usor de convins daca ne-am antrenat in a nu avea incredere) dar iata cateva exercitii utile:

  • incepe prin a dansa ‘ca si cum…’. Ca si cum ai fi plina de incredere (nu aroganta!), ca si cum ai avea o totala incredere ca nu ai cum sa gresesti. ‘Ca si cum…’!
  • modeleaza o dansatoare care te inspira din punct de vedere al increderii in sine. Nu miscarile ci atitudinea. Ca si cand ai fi in pielea ei.
  •  Sau, intreaba-te ‘Cum as dansa eu acum daca increderea in sine ar fi cea mai mare calitate a mea?’. ‘Cum m-as simti si m-as misca daca as fi X dansatoare?’ Intrebarile sunt foarte utile, nu pentru a raspunde cu mintea ci pentru a accesa stari, atitudini, solutii. Descopera-le. J  Fiecare persoana are calea ei.

Atunci cand dansezi cu rezerve (ca sa nu spun teama) te impiedici sa descoperi adevaratul tau potential ca si dansatoare. Va fi de asemeni imposibil sa te conectezi cu muzica iar astfel fiecare tentativa de a dansa va exprima teama/ retinerea/ neincrederea.

Daca decizi sa dansezi cu curaj increderea va creste prin faptul ca vei fi prezenta in miscare, vei simti muzica si vei putea impartasi experientata ta launtrica cu cei ce te privesc.

Este posibil sa mai faci ‘greseli’(sa spunem ca va iesi altfel decat ai fi vrut), dar stii ce? Chiar nu conteaza. Conteaza faptul ca ai curajul sa iesi in fata oamenilor si sa dai tot ce ai tu mai bun, rodul tuturor pregatirilor tale.  

As indrazni sa spun ca in timpul unei reprezentatii vei fi apreciata muuult mai mult pentru onestitate (naturalete/ transparenta) decat pentru tehnica sofisticata (fara ca asta sa insemne ca pregatirea tehnica nu este importanta).

ACORDA-TI TIMPUL NECESAR

Asa cum spuneam la inceput, a construi increderea atunci cand dansezi este un proces ce necesita timp. Dureaza mai mult sau mai putin de la persoana la persoana si in functie de implicare, asa ca…valorifica fiecare oportunitate de a practica increderea in sine in timp ce dansezi si drept consecinta nu va trebui sa te mai ingrijorezi prea mult cu acest detaliu. 😉  

Poti sa faci asta. Nu este nicio filozofie. Este nevoie doar sa te apuci si…sa o faci! 🙂

 

Ps: Nu gasi scuze ce tin de constitutia corporala, varsta sau experienta. Este o pacaleala. Incepe exact din punctul in care te afli.

 

 Kamilla_01