Dobandeste prin dans oriental un trup sanatos si armonios

Beneficii Dans Oriental

Beneficii Dans Oriental

Multe femei decid sa se inscrie la cursuri dans oriental (numit adesea si belly dance) dintr-o multime de motive: pentru a-si gasi noi prieteni, un nou hobby, un nou mod de a face miscare, o sansa de a-si descoperi o alta latura, etc.

Insa de cele mai multe ori, ceea ce le determina sa continue sunt alte motive. Iar unul dintre aceste motive este faptul ca le aduce sanatate, un trup armonios si entuziasm. Din cand in cand, cu totii avem nevoie de un anumit fel de vindecare:  uneori de vindecare emotionala, alte ori de vindecare fizica.

Prin dans oriental, gasesti acea cale unica prin care poti obtine o minte mai sanatoasa si un corp plin de energie.

Dans Oriental: Beneficii

Un lucru extraordinar la belly dance (dans oriental) consta in faptul ca este bland cu corpul. Spre deosebire de alte forme de dans, in dansul oriental pur nu se solicita salturi, intinderi majore ale articulatiilor sau miscari bruste.

Se stie ca unii artisti au combinat idei din balet, dans modern sau alte forme de dans, creand o interpretare proprie si o fuziune intre genuri, insa la origine dansul oriental foloseste miscari blande, naturale. Ca orice forma de miscare aerobica, dansul promoveaza o buna sanatate prin urmatoarele modalitati:

Circulatie mai buna. Atunci cand faci miscare, muschii tai au nevoie de mai mult oxigen, iar sistemul circulator lucreaza pentru a-l furniza. De aceea inima bate mai repede si incepi sa iti pierzi suflul. Fluxul crescut de sange prin corp curata celulele de toxine, livreaza oxigen si accelereaza metabolismul promovand o slabire sanatoasa.

Scaderea tensiunii sangvine. Studiile au aratat ca miscarea fizica reprezinta un tratament pentru scaderea tensiunii arteriale. Exercitiile fizice elimina stresul, acesta fiind una dintre cauzele tensiunii crescute. Prin dans oriental, vei remarca o stare de entuziasm si voie buna in ciuda problemelor care s-ar putea sa apara in viata ta.

•  Sanatatea articulatiilor. Prin dans oriental articulatiile devin mobile, miscarea fizica hranindu-le cu substante lubrifiante naturale proprii ale corpului. Cand stai nemiscata toata ziua la birou, dupa care te asezi in fata televizorului seara, corpul nu mai sustine acest proces natural si incepi sa iti pierzi mobilitatea. Conceptul este similar cu acela al unei masini care poate intepeni daca este lasata nemiscata pentru o perioada lunga de timp. Aceasta poate cauza dureri si o senzatie de rigiditate. Prin dans oriental este incurajata miscarea fluidelor prin corp in moduri in care alte forme de exercitii nu o fac.

•  Rezistenta oaselor. In special femeile sunt incurajate sa urmeze un program regulat de exercitii pentru a-si mentine oasele puternice, reducand riscul osteoporozei. Dansul oriental, te ajuta sa ai oase puternice si rezistente!

•  Arderea caloriilor. Arderea caloriilor ajuta la mentinerea unei greutati sanatoase care la randul ei ajuta la prevenirea diabetului de tip 2, a bolilor de inima si a altor boli asociate cu obezitatea. Prin dans oriental se ard 250-300 de calorii pe ora. In contrast, privind la televizor arzi doar 100 de calorii. Mai mult despre slabit prin dans oriental aici.

Testeaza tu insati, vino la dans oriental!